Stiati ca va puteti imbolnavi de la un sarut? Poate suna ipohondric sau de-a dreptul paranoic, insa trebuie sa stiti ca un simplu si nevinovat sarut pasional va poate pune sanatatea in pericol. Din pacate, realitatea este ca 10% dintre adolescentii dornici de sarutari patimase cad victime mononucleozei, cunoscuta si drept „boala sarutului”, dupa modul de transmitere.
Aceasta boala a sarutului, cunoscuta in materialele de specialitate drept mononucleoza infectioasa, este o infectie contagioasa provocata de virusul Epstein-Barr. Acest virus face parte din aceeasi familie cu virusul herpetic si se localizeaza in cantitati semnificative in particulele de saliva ale persoanei infectate. Transmiterea virusului se face prin saliva sau prin sangele infectat. Virusul Epstein-Barr nu se transmite prin aer. Riscul de transmitere in familie sau intre prieteni este foarte mic, daca nu exista un contact intim.
Mononucleoza infectioasa este comuna în rândul adulților tineri, dar poate afecta persoane de aproape orice varsta. De ce boala este mai frecventa in adolescenta ramane inca un fapt neclar. Ar putea avea ceva de-a face cu stilul de viata, dieta saraca in nutrienti, odihna insuficienta sau stresul, toate acestea scazand rezistenta sistemului imunitar.
Simptomele mononucleozei
Apar dupa perioada de incubatie a virusului, ce dureaza intre 30 si 50 de zile. Monunucleoza infectioasa se manifesta clinic prin febra, frisoane, oboseala accentuata, dureri de cap, respiratie dificila, depozite albe pe amigdale, inflmarea ganglionilor de la nivelul gatului, inghinal si subsuori. Atunci cand organismul are un sistem imunitar scazut pot aparea si eruptii cutanate sub forma unor pete mici roz sau rosii-violacee. Exista insa si cazuri frecvente in care virusul este prezent, fara a genera simptome.
De obicei, primele două săptămâni sunt cele mai dificile din cauza intensității simptomelor, durerea severa de gat (principalul simptom) fiind foarte incomoda pentru menținerea un regim alimentar adecvat.
Netratata la timp, mononucleoza infectioasa poate genera si o hepatomegalie (cresterea in volum a ficatului), astfel facandu-si aparitia hepatitia mononucleozica. In cazul marii splinei (splenomegaliei) exista posibilitatea de rupere a splinei la orice efort fizic sau traumatism in regiunea splinei.
In unele cazuri virusul Epstein-Barr a fost gasit vinovat si pentru dezvoltarea unor tumori maligne sau pentru dezvoltarea sindromului oboselii cronice.
Pentru diagnosticarea mononucleozei exista teste specifice de sange, care pot confirma cu precizie prezenta virusului in organism. Investigatiile pentru excluderea altor conditii asemenatoare sunt, de asemenea, recomandate.
Nu exista un tratament specific pentru mononucleoza
Similar cu cazul gripei comune, boala isi urmeaza propriul curs, sistemul imunitar fiind extrem de important in eliminarea virusului. Majoritatea cazurilor se amelioreaza cu odihna si un regim alimentar echilibrat. În cazuri foarte severe, pot fi utilizate și alte medicamente, cum ar fi steroizi sau un medicamente anti-virale.
Exista situatii in care mononucleoza este insotita si de infectii bacteriene, cum ar fi amigdalita streptococica. Exista teste de laborator adecvate, ce pot determina cu ușurință dacă este necesar un antibiotic pentru a trata o infecție secundară.
Se recomanda si evitarea consumului de alcool timp de cel putin sase saptamani, pentru reducerea inflamatiilor de la nivelul ficatului.
Cele mai neplacute efecte ale infectie mononucleozice sunt reprezentate de starea de oboseala si lipsa energiei. Acestea pot dura de obicei, de la 4 până la 6 săptămâni sau chiar mai mult.
Tratamentul simptomatic este de ajutor, la fel ca in tratarea gripei. Pentru febra sau dureri pot fi folosite, ibuprofenul sau acetaminofenul. Se recomanda, de asemenea multe lichide si un regim alimentar echilibrat și sănătos. Pe sexis.ro gasiti mai multe detalii despre alternativele de tratament pentru mononucleoza infectioasa, dar si pentru multe alte boli cu transmitere sexuala.
Cum ne putem proteja?
Este o afectiune foarte raspandita, 95% dintre adulti primind un rezultat pozitiv la testele de expunere la virusul Epstein-Barr. Astfel, se pare ca nu putem face prea multe pentru a ne proteja de aceasta boala infectioasa. Teoretic, ar trebui sa nu ne mai sarutam… dar este oare posibil ? 🙂