Desi e un considerat un produs secundar dintre cele apicole, calitatile propolisului au fost descoperite din cele mai vechi timpuri, principiile lui active fiind intre cele mai eficiente, sub raportul transmiterii de la planta la om.
Obiectul unor nesfarsite dezbateri si cercetari, aceasta substanta rasinoasa, cu aroma placuta de muguri de plop, miere, ceara si vanilie, este folosita pentru insusirile ei antibacteriene, antibiotice si cicatrizante, iar efectul antiviral o recomanda in afectiuni cauzate de virusul Epstein-Barr, virusul herpetic, al hepatitei B si in zona zoster.
Lista principiilor active ale propolisului si cea a efectelor terapeutice se adreseaza unor variate maladii: dermatoze si dermatite, infectii ale cailor urinare, afectiuni ale prostatei, tratarea unor rani greu vindecabile, afectiuni endocrine, afectiuni dentare. O actiune remarcabila a propolisului se manifesta si asupra diferitelor afectiuni ale colului uterin, cum ar fi distrofiliile, ectipiile si eroziunile, toate considerate cu potential de malignizare.
Efecte bune au fost constatate si in tratamentul local al trichomoniazei vaginale. S-a mai semnalat un raspuns pozitiv si in cazul folosirii propolisului in tratamentul prostatitelor cronice si a afectiunilor anorectale.
Diferite afectiuni O.R.L., intre care si hiperacuzia, suferinte ale aparatului digestiv si respirator, dar si stomatologice, toate au putut fi cel putin ameliorate cu propolis.
De unde vine si ce contine
Exemplele date de perfectiunea naturii isi gasesc aplicabilitate in viata noastra: frumusetea si sanatatea coexista intr-un echilibru perfect. Poate unul dintre cele mai surprinzatoare produse ale albinelor, propolisul este cel care asigura mediul perfect igienic al stupului.
Un grup „specializat” de lucratoare aduna diferiti produsi biologici din mugurii si ramurile tinere ale arborilor, precum si de pe coditele frunzelor, doar in zilele calde, cu temperaturi de peste plus 20 de grade Celsius si numai in orele amiezii. Astfel, ingloband substante aromate, balsamuri, flavone, substante minerale si altele ramase inca neidentificate, dupa un tipic riguros albinele isi „fabrica” un dezinfectant eficient, menit sa asigure puritatea mediului din incinta, sa inlature riscul dezvoltarii bacteriilor.
De exemplu, daca in stup patrunde un musafir nepoftit, un soarece, acesta va fi omorat prin injectarea de venin, apoi va fi acoperit cu un strat de propolis si, la sfarsit, va fi imbracat in ceara. Astfel „imbalsamat” se impiedica descompunerea si putrefactia tesuturilor vreme indelungata, iar mediul ramane perfect igienizat.
Intrebati si medicul de familie
Desigur, propolisul nu este un panaceu universal, caci nu exista un medicament atotputernic. Un lucru ramane sigur: acest dar al naturii ofera alinare, vindecare, dar sfaturile medicului, recomandarile lui, personalizate conform nevoilor fiecaruia, sunt obligatorii.
In ultimii ani, tot mai multi cercetatori au studiat acest miraculos produs apicol, iar experientele si observatiile lor au condus la trecerea propolisului de la tratamentele empirice, la practica stiintifica.
Acum, pe piata farmaceutica romaneasca se comercializeaza in mod curent, ca si in alte tari, o gama larga de preparate pe baza de propolis: tincturi, creme, unguente sau granule.
Se mai foloseste, cu aceleasi efecte binefacatoare, si in preparatele cosmetice, alaturi de celelalte produse apicole.